Depeche Mode, în Bucureşti în iulie sau septembrie

postat: 19 mai 2009  |  Vizualizari: 598 |   Taguri: Depeche Mode, concert, reprogramare

Rating: 10.0/10 (1 vot)

Trimite stirea prin YM

Emagic, organizatorul concertului trupei Depeche Mode de la Bucureşti, care a fost amânat în urma unor probleme de sănătate ale solistului trupei, anunţă că show-ul ar putea fi reprogramat în luna iulie sau în septembrie.

"De obicei evităm să comentăm zvonuri, dar de data aceasta o vom face, pentru că nu dorim că fanii Depeche Mode să fie induşi în eroare în vreun fel. Suntem în discuţii cu reprezentanţii trupei încă din momenul în care amânarea concertului din 16 mai a fost anunţată oficial. Într-adevăr, avem în vedere două perioade - iulie sau septembrie 2009, şi suntem în negocieri avansate cu agentul turneului, însă luarea deciziei finale implică mai mulţi factori de care trebuie ţinut cont - programul trupei, disponibilitatea locatiei, etc. Sperăm că până la sfârşitul acestei săptămâni să avem veşti bune privind starea e sănătate a lui Dave, precum şi mai multe detalii privind noua dată a concertului", a declarat Laura Coroianu, Director Executiv, Emagic.

Celor care şi-au cumpărat bilete pentru show-ul din 16 mai le este recomandat să le păstreze, acestea păstrându-şi valabilitatea şi pentru noua dată a concertului, odată ce aceasta va fi confirmată oficial. În cazul în care există persoane care şi-au cumpărat bilet dar din diferite motive nu pot sau nu doresc să participe la eveniment la noua dată, acestea îşi pot recupera banii de la punctul de vânzare de la care s-a achiziţionat biletul, începând de miercuri, 20 mai. Va fi rambursată doar suma reprezentând preţul biletului pe care cumpărătorul îl poate prezenţa că fiind intact şi valid, într-un interval de 12 săptămâni de la această dată.

De asemenea, cei care doresc au posibilitatea de a preschimbă biletele Depeche Mode cu bilete la B'ESTFEST, mai multe detalii privind această opţiune fiind disponibile pe site-urile www.emagic.ro, www.myticket.ro, www.ticketpoint.ro.

 

Stiri din aceeasi categorie
Lana del Rey a interpretat live piesa "Carmen" pentru prima data - ( postat pe: 12/04/2012 - 0 comentarii)
LaLa Band pregateste mega concertul LaLa Summer Love! - ( postat pe: 11/04/2012 - 0 comentarii)
Jedward vine la Eurovision România - ( postat pe: 10/03/2012 - 3 comentarii)
The Mono Jacks concertează alături de Grimus - ( postat pe: 24/02/2012 - 0 comentarii)
Trupa Veche porneşte în turneu - ( postat pe: 26/01/2012 - 0 comentarii)
Ştefan Bănică sărbătoreşte femeia - ( postat pe: 24/01/2012 - 0 comentarii)
Horia Brenciu pregăteşte un nou concert la Sala Palatului - ( postat pe: 23/01/2012 - 0 comentarii)
Keo va cânta mâine în Garajul Europa FM - ( postat pe: 08/11/2011 - 0 comentarii)
La Blanca prezintă David Bovie - ( postat pe: 01/11/2011 - 0 comentarii)
Dimmu Borgir, primul nume confirmat in cadrul festivalului OST FEST din iunie 2012! - ( postat pe: 01/11/2011 - 0 comentarii)

Comentarii

comentarii
0
Nume:
E-mail:
Comentarii:
Cod validare:
 

Provocarea saptamanii

Eurovision

Introdu mai jos cu virgula adresele prietenilor pe care vrei sa-i provoci